Cataif arăbesc

Aveţi chef de ceva dulce? Vă recomand cataif arăbesc, rapid de preparat şi extrem de ieftin. Aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

1. O pungă de 400-500 gr fidea din orez

2. Zahăr vanilat un pliculeţ

3. Un plic gelatină pentru prăjituri dacă nu folosiţi budincă Dr. Oetker sau făină

4. Zahăr după gust

5. Alune, migdale sau arahide nesărate, ce aveţi prin casă, puteţi folosi şi nucă dacă nu vă place cu alune

6. Puţină coajă de lămâie

7. Esenţe după gust, lamâie, migdale sau rom

8. Un strop de şofran, dacă nu aveţi puteţi pune un vârf de turmeric (pentru culoare)

9. Cacao opţional

Cum se prepară

Într-o oală se pune puţină apă la fiert puţin mai mult decât acoperă cantitatea de fidea de orez avută la îndemână. În apă se pun 3 sau 4 linguri de zahăr, zahărul vanilat, coaja de lămâie, esenţele, un strop de sare şi un vârf de şofran sau turmeric, ce aveţi în casă. După ce fierbe apa, turnaţi fideaua în oală, fără să o rupeţi, stingeţi focul şi lăsaţi oala acoperită timp de 10 minute, cât să se înmoaie bine.

Între timp pisaţi arahidele, alunele sau migdalele (dacă aveţi toate trei sortimentele le puteţi folosi pe toate). Eu le-am măcinat cu aparatul de cafea, dar nu foarte fin, au rămas şi bucăţi mai mari. Nu am folosit nucă pentru că gustul n-ar mai semăna cu cel arăbesc.

După ce s-a înmuiat fideaua de orez, se scoate cu scurgătorul şi se pune pe o tavă puţin adâncă şi mai mare, ca mai jos.

Cataif

Cu două furculiţe începeţi să răsfiraţi fideaua pe toată suprafaţa tăvii ca să arate ca mai jos. Practic o aranjaţi pe fundul tăvii.

cataif arabesc 02

Peste apa rămasă mai adăugaţi cam o cană sau cât estimaţi că vă mai trebuie să faceţi compoziţia care se pune peste fidea, adică budinca Dr. Oetker sau crema care va veni peste ce s-a pus în tavă. Dacă faceţi cu budincă, vedeţi instrucţiunile pe plicul cumpărat. Dacă faceţi fără budincă adăugaţi în apa rămasă şi completată după preferinţe plicul de gelatină pentru prăjituri, gustaţi şi mai adăugaţi zahăr dacă trebuie şi lăsaţi la foc mic până se dizolvă gelatina. Adăugaţi cacao dacă doriţi, eu nu am folosit cacao. Turnaţi toată crema peste tavă uniform, fără să mişcaţi pastele de la locul lor. De preferat ce preparaţi drept cremă să fie suficient ca să acopere pastele în întregime. Puteţi folosi orice fel de cremă chiar şi cea de tort.

După ce aţi turnat compoziţia toată, luaţi praful de alune, migdale sau arahide şi presăraţi uniform peste toată compoţiţia din tavă. Lăsaţi 4 ore la rece şi apoi puteţi să mâncaţi prăîjitura. Mai jos aveţi tava cu compoziţia şi cu alunele şi migdalele împrăştiate peste compoziţie. Vedeţi că nu am măcinat alunele perfect cu maşina de cafea, pentru o prezentare mai bună.

cataif arabesc 03

După patru ore de lăsat la rece fie în frigider fie afară că tot e iarnă şi noaptea sunt 4 grade ca în frigider, puteţi să tăiaţi felii din ea ca la pizza sau pătrăţele mici. Veţi vedea că prăjitura are o textură consistentă, gelatinoasă, iar pastele de dedesubt vor fi crocante. Prăjitura se poate face si cu fidea subţire românească pe care să nu o lăsaţi mult la înmuiat. Eu am folosit fidea din orez, mi se pare mai bună, dar merge şi cu fidea românească. Depinde de gust.

Poftă bună!

Search This Blog